Provocările cântatului: „Sunt eu făcut pentru asta?” 

Standard

 Episodul 1

 

Am stat la povești cu mentorii și elevii Art’sCool pe tema dificultăților în cântat pe care le-au întâmpinat cu toții de-a lungul anilor și am decis să vă împărtășim câteva dintre acestea, precum și experiențele lor personale. De la probleme tehnice (respirație, tensiune, ton) la cele de factură emoțională (lipsa încrederii, tracul), am adunat de toate pentru toți și vi le vom reda, rând pe rând, într-o serie de articole pe această temă, menită să vă aducă puțină claritate și să vă arate că sunt foarte mulți artiști care vă împărtășesc aceste posibile probleme, chiar artiști cunoscuți.

12489201_1943155155908675_8579394215440945816_o

made by Raluca Normal

Debutăm această serie cu una din problemele fundamentale ale vocaliștilor: Sunt eu făcut pentru asta? – întrebare care aduce cu sine o sumedenie de alte întrebări: Sunt un bun cântăreț? Dacă nu, pot deveni? Merită să investesc în acest vis? Cum pot deveni un cântăreț mai bun? etc.

 

Am să vă spun puțin despre mine (Teodora): Îmi plăcea să cânt de când eram mică, fără să-mi pun problema „ce-i aia”. Din pasiunea pentru artă și creație, am început să „mă joc de-a compusul” și să-mi doresc să învăț chitară – cu toate că stăteam prost cu urechea în copilărie – sau cel puțin așa mi se spunea. La 16 ani am mers la Palatul Copiilor din Baia Mare, unde Ovidiu, profesorul de chitară, mi-a pus microfonul sub nas și mi-a spus să mă acompaniez de voce. Prima experiență cu microfonul a fost extrem de ciudată, nu îmi recunoșteam vocea. Cu toate acestea, am început să cânt… Tehnica mea era practic inexistentă, aveam mari dubii în calitățile mele de vocalistă. Aveam, totuși, o calitate importantă: vocea mea era naturală, imperfectă, dar „raw”, o pagină albă pe care urma să scriu ceva ani mai târziu, când m-am pus cu burta pe carte și pe instrument, ajungând a-mi cunoaște vocea și a mă bucura de experiența studiului și a performance-ului, în ciuda îndoielilor pe care le-am avut pe parcurs.

 

Este o poveste comună: fie că suntem la început de drum, fie că suntem profesioniști, există momente în care ne întrebăm dacă suntem meniți pentru asta, dacă vocea noastră are capacitatea de a transmite celorlalți. Încă din primul curs pe care-l țin cu elevii, îmi place să îi încurajez: oricine poate să cânte! E nevoie de pasiune, dorință și mult studiu. Ei, „fiecare este diferit și are limitele lui”, ne spune Bogdan Mezofi și asta e un lucru bun! Important nu e cât poți (cantitatea), ci ce poți face cu cât ai, cum tansmiți (calitatea), completează acesta. Deși nu garantăm că toți pot ajunge Michael sau Whitney, pot deveni, totuși, o mai bună versiune a propriei persoane și voci.

 

Veste bună pentru copii! :) Mihaela Popa ne spune că „toți copiii sunt talentați” – și vom discuta mai multe pe tema asta într-un articol viitor – deoarece copiii sunt o pagină albă, așa cum spuneam mai sus, despre experiența mea. Tot în opinia Mihaelei, una e să ai talent și alta e să poți să cânți; un talent nefructificat rămâne îngropat în pământ, de aceea e mai bine să încerci – doar așa vei descoperi dacă ai înclinații în acest sens, după cum ne explică și Bogdan.

1599072_1843850662505792_6198973897313049942_o

Echipa Art’sCool @ Festivalul Lolly Boom 2015


Aminda, vocal coach și solistă, ne povestește că „la început a fost greu. Pe atunci informația circula mai greu și din lipsă de variante m-am înscris la secția de canto clasic a Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda”. Acolo am învațat poate cele mai importante lucruri: să respir și să mă joc cu deschiderea gâtului prin mișcarea laringelui. Avea o voce dreaptă și stăteam acasă cu orele încercând să imit câte o solistă preferată, exersând întâi vibrato, apoi lucrând și la alte lucruri tehnice. Îmi aduc aminte că Fallin’ (Alicia Keys) a fost prima piesă pe care am reușit să fac un melism, o „floricică”, cum se spune. Am forjat începutul acela acapella până a început să îmi iasă coborârea de pe „in”. Prima provocare a fost să învăț exact notele și apoi să reușesc să reproduc melismul cu aceeași vitză și același balans ca în original. Am muncit enorm și am cântat mult pe oriunde apucat pentru ca să ajung să încep să cânt cât de cât acceptabil, să încep să transmit ceea ce îmi doream cu vocea mea. Acum câtva timp m-am întâlnit cu un amic din industrie care mă cunoaște de la primele încercări făcute undeva la 16 ani. M-a felicitat pentru concert și mi-a spus „Recunosc, atunci nu ți-am dat prea multe șanse. Se vede că ai muncit enorm”. Recunosc, n-a fost nici un moment de muncă, doar dorința de a înțelege și plăcere pură”, spune Aminda. 

Pragul școlii noastre e trecut de o paletă variată de oameni: profesioniști, amatori, pasionați de karaoke, persoane care vor să-și cultive o pasiune sau care vin să se destindă și să scape de anxietatea socială prin terapia muzicii și a performance-ului. Mentorii noștri îi ghidează pe fiecare în parte, în funcție de obiectivele și aptitudinile lor. Rămâneți aproape, data viitoare vom povesti despre fundamentul cântatului: respirația! ;)

Dacă dorești să ne împărtășești din experiența ta sau să ne pui întrebări, scrie-ne pe artscoolro@yahoo.com. 

Cu drag,

Teodora Bârla

 

Anunțuri

2 răspunsuri »

  1. Pingback: Provocările cântatului: respirația. | Art'sCool

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s