Arhive pe etichete: muzica

Cum a fost la Art’sCool Summer Concert

Standard
Cum a fost la Art’sCool Summer Concert
19787331_2350624838495215_4860258645411303293_o

Corul Art’sCool, bucurându-se de un concert reușit

Acum că vine perioada concediilor iar vremea e din ce în ce mai caldă, am ales să vă povestesc la rece (pam pam) despre ce a marcat pentru mine începutul verii. Sunt Adrian Chețan, una din vocile Art’sCool (atât în calitate de corist, cât și ca PR) și am să vă povestesc puţin despre mândrul concert de vară al Art’sCool.

Încăperea plină, zumzetul vocalizelor şi nerăbdarea caracterizează începutul oricărui concert al şcolii. Ajuns la o nouă ediţie, Art’sCool Summer Concert s-a desfăşurat în data de 22 iunie în Karolina Pub & Terrace, loc şi moment oportun pentru petrecerea unei seri de vară, marcând reuşitele unui nou an de studiu în cadrul şcolii, precum şi debutul concertistic al noilor cursanţi.

Muzica 100% live, râsetele, lumina colorată, precum şi atmosfera estivală sunt doar 3 din ingredientele ce au făcut seara un adevărat succes în rândul spectatorilor. Dacă e să vorbim de muncă, piesele s-au studiat şi repetat cu seriozitate. Ca de fiecare dată, soliştii au dat totul din ei, iar asta s-a văzut pe scenă. Cu fiecare concert Art’sCool, relaţia artist-public devine din ce în ce mai puternică, iar profesionalismul atinge de fiecare dată noi cote. Personal, consider că orice iubitor clujean de muzică trebuie să participe la un concert Art’sCool, pentru a vedea că muzica e aici, în cursanţii Art’sCool, că e puternică, înfloreşte pe an ce trece şi e hotarâtă să stea.

19693382_2350611918496507_324069597531143419_o.jpg

„Love On The Brain”, în interpretarea Siminei, acompaniată de Anca & Tünde

Setlist-ul a fost, ca deobicei, unul variat, asemenea cursanţilor noştri, oameni cu diferite ocupaţii, background-uri, dar toţi la fel de frumoşi şi determinaţi să schimbe lumea prin muzică. Astfel, vocile, acompaniate de instrumentişti, s-au dezlănţuit pe piesele unor artişti şi trupe precum Ed Sheeran, Rihanna, Rag’n’Bone Man, Leonard Cohen, Lady Gaga, Foreigner, Demi Lovato, Taylor Swift, Sia, Ozzy Osbourne & Lita Ford, Etta James sau Journey.

Unii emoţionaţi, alţii foarte siguri pe ei, toţi interpreţii au făcut o impresie excepţională şi s-au simţit bine atât ei, cât şi cei care i-au ascultat şi aplaudat după fiecare cântec; asta îmi place mie cel mai mult la concertele Art’sCool. Oamenii sunt mereu cu zâmbetul pe buze, toţi se încurajează şi felicită reciproc, iar un interpret începător se prezintă în faţa publicului cu aceeaşi valoare a unuia care are mai mulţi ani de muzică în spate. Elitismul muzical şi critica neconstructivă sunt departe de valorile Art’s Cool.

19800938_2350612985163067_8349060289269944484_o.jpg

Marius & Maria interpretează „Cinder & Smoke”, acompaniați de Ștefan la cajon, Teodora Ungureanu la pian și Teodora Bârla la chitară

Concertul s-a terminat cu o frumoasă interpretare a piesei I Wanna Know What Love Is unde Aminda a fost acompaniată şi armonizată de toţi cursanţii, creând un val cu adevărat electric, ce a marcat finalul unei seri de succes.

Cum tot ceea ce v-am împărtăşit până acum e un simplu punct de vedere, am decis să cer şi opinia altor persoane prezente la concert, fie ei interpreţi sau public. Printre acestea se află şi următoarele, care sper să vă convingă că Art’sCool nu e doar o şcoală de muzică, ci un grup, o entitate, o stare de spirit ce dezinhibă, creşte şi desăvârşeşte pe oricine intră în contact cu ea:

Simina (cursantă): „Art’sCool Summer Concert a fost primul meu concert. Pentru mine a fost fascinant să observ cât de bine şi safe m-am simţit pe scenă cu colegii mei. Am reuşit să uit de emoţii. M-am concentrat pe tehnică şi pe ce învăţasem şi mai bine decât o făceam la repetiţii.”

Marius (cursant): „Pentru mine asta a fost prima experiență în calitate de voce principală. Interesantă, inedită, înfricoșătoare. Do I want more? Hell yeah!”

Laura (cursantă): „M-a surprins numărul persoanelor care au venit. Ne-au susţinut şi i-am simţit foarte apropiaţi de noi, cei care cântăm. Nu am simţit emoţiile aşa de tare cum le simţeam de obicei. :)”

Bogdan (cursant): „Pentru mine, Summer Concert a reprezentat momentul în care am realizat diferenţa reală dintre cum eram înainte şi cum am devenit dupa 1 an şi jumătate de Art’s Cool, un moment de mândrie şi spirit familial.”

Bianca (din public): „Am mai fost şi la alte concerte Art’sCool şi de fiecare dată mi-a plăcut că toţi cântă cu pasiune şi se vede că se simt foarte bine făcând ceea ce le place.”

19577089_2350611921829840_4537788968666580579_o.jpg

Laura, Cristina & Alina (st.) cu „Safe & Sound”, acompaniate de Alex la chitară și Ștefan la cajon

Ei bine, aşa s-a desfăşurat Art’sCool Summer Concert 2017, prin acorduri şi vibraţii prietenoase, voci deosebite, piese muncite şi o locaţie plină până la refuz de iubitori ai muzicii live. Îl aşteptăm deja pe următorul. :)

În final, trebuie să adresăm mulţumiri către Cluj.com, Cluj Life, I Like Cluj, Umblat şi Evensi pentru că au făcut ca informaţia să ajungă cu succes la voi. Ralucăi Normal îi mulţumim călduros pentru minunatele cadrele luate la concert. Le mulţumim şi celor de la Karolina Pub & Terrace pentru locaţia perfectă pusă la dispoziţie. :)

 

Pe data viitoare,

Adrian Chețan

19787352_2350611488496550_5572749998666253480_o.jpg

Lorena Cozneac ne emoționează pe „Don’t Stop Believing”

19944484_2350611821829850_4202387957563480426_o.jpg

Into the Blue cu Daria (voce) & Alex (chitară), pe „Bang Bang” (Nancy Sinatra)

19800834_2350610215163344_4418798604864101639_o.jpg

Aminda încheie spectacolul cu „I Wanna Know What Love Is”, acompaniată de Teodora (voce), Roje (pian & voce) și Corul Art’sCool

 

Anunțuri

Atelierul de Prezenţă şi Mişcare Scenică cu Diana Roşca

Standard
Atelierul de Prezenţă şi Mişcare Scenică cu Diana Roşca

 

Scopul Art’sCool este să pregătească artiştii pentru a păşi cu succes în lumea muzicală. Pe lângă munca depusă pentru a şlefui voci unice şi sănătoase, este important să oferim cursanţilor posibilitatea de a beneficia de un pachet întreg, unde atât studiul canto cât şi atenţia către mişcarea şi prezenţa scenică ocupă roluri importante în actul scenic.

Atelierului de Prezenţă şi Mişcare Scenică Art’sCool propune o abordare actoricească pentru soliștii vocali și este organizat într-un modul de o lună și jumătate, coordonat de doi profesori de actorie: Diana și Raluca. Prima parte a modulului e predată de actriţa Diana Roşca, iar eu am avut ocazia de a participa la acesta, alături de cursanții avansați Art’sCool. După cum unii bine ştim, Diana face parte din lumea actoriei de mai bine de 10 ani, dar este cunoscută şi pentru show-urile de stand-up comedy pe care le susţine atât în ţară cât şi în Statele Unite, în oraşe precum New York sau Washington.

Ce am putut observa la cursurile Dianei este că acestea se auto-recomandă prin profesionalism şi dinamism. În cadrul atelierului, exerciţiile vizează atât grupul, prin crearea unei coeziuni benefice în industriile artistice (muzică, dans, teatru, artă grafică etc.), cât şi pe fiecare cursant în parte, prin muncă şi feed-back individual. Exemple de exerciţii de grup care mi s-au părut atractive şi utile în acelaşi timp sunt imitarea obiectelor (vioară în flăcări etc.), analiza şi critică constructivă a colegilor când aceştia cântă sau recită, reproducerea acţiunilor colegilor în stil oglindă, precum şi exerciţii dinamice în cerc sau grupuri, ce presupun transferul rapid şi corect al atenţiei de la un coleg la altul. În funcţie de împrejurări şi obiective, exerciţiile se pot desfăşura atât în şcoală cât şi în aer liber, pentru a oferi atât medii controlate cât şi unele noi, imprevizibile, asemenea scenelor pe care cursanţii şcolii îşi doresc să ajungă.

 

Asta

 

Cu ce îi ajuta atelierul pe cursanţi?

  • În primul rând, una dintre ţintele observate este reducerea şi chiar eliminarea sentimentului de jenă pe care orice artist la început de drum îl resimte pe scenă. Exerciţiile coordonate de Diana reuşesc să relaxeze participanţii, să îi inveţe să stăpânească spaţiul şi să se prezinte curajos în faţa publicului, fără a rămâne cu sentimentul că ceva din ce fac ei pe scenă este penibil în vreun anumit fel. Unul din lucrurile propriu-zise pe care Diana îi învaţă pe cursanţi la începerea exerciţiilor este că pe scenă e preferabilă spontaneitatea, să improvizezi, chiar şi să răspunzi uneori greşit la un stimul sau să reacţionezi la ceva ce poate nu îţi era adresat ţie, decât să te blochezi, să eziţi, iar publicul să observe nedumerirea şi nesiguranţa în tine şi în propriul tău rol artistic.
  • În acelaşi timp, am sesizat cu uşurinţă că misiunea mentorului este să-i scoată din zona de confort pe participanţii la atelier, într-o mai mică sau mai mare măsură, pentru a-i încuraja să traseze noi orizonturi ale prezenţei scenice şi să exploreze noi zone ale exprimării artistice.
  • De asemenea, atenţia mentorului se orientează şi către dezvoltarea unei atenţii periferice şi distributive, element necesar în timpul concertelor susţinute de cusanţi, deoarece aceasta le permite să rămână în personaj, să se concentreze pe cântec şi pe emoţia transmisă, dar să fie în acelaşi timp conştienţi de ce se întâmplă în jurul lor (spre exemplu conştientizarea colegilor de scenă, a indicaţiilor din backstage, a sunetiştilor etc).
  • Un alt lucru pe care am observat că Diana insistă în cadrul atelierului este dezvoltarea capacităţii de oferire-primire de feed-back, atât prin auto-analiză, cât şi prin comunicarea cu colegii de breaslă, astfel încât artistul să se corecteaze şi să se dezvolte în mod constant.

 

      Urmărește un episod special din Art’sCool LIVE!, alături de Diana!

 

Ce spun cursanţii?

Andy: „Atelierele de prezenţă şi mişcare scenică cu Diana m-au ajutat să fiu mai prezent şi mai concentrat în timpul actului artistic, mi-au dezvoltat atenţia distributivă şi creativitatea din punctul de vedere al gesturilor şi expresiilor folosite pe scenă”.

Bogdan: „Cursurile de mişcare scenică parcurse cu Diana mi-au lăsat un gust dulce. De ce? Pentru că Diana este un actor profesionist şi are foarte multe de arătat, atât ca om, cât şi ca performer. În acelaşi timp, Diana este un profesor serios dar uman, iar asta mi-a plăcut mult. Cursurile din punctul meu de vedere sunt benefice pentru orice persoană care se află în contact cu publicul”.

Laura: Pe mine cursurile m-au ajutat mult să fiu mai deschisă când trebuie să vorbesc sau să cânt în faţa oamenilor. Cred că oricine, nu doar artiştii, ar putea beneficia de genul acesta de cursuri, pentru că toata lumea are nevoie să audă păreri diferite referitoare la felul în care prezintă ceva celorlalţi şi mi se pare că Diana a pus destul de mult accent pe lucrul acesta”.

Personal, am rămas cu nişte informaţii şi tehnici care cred că imi vor folosi toată viaţa, iar dedicarea mentorului şi feed-back-ul cursanţilor nu fac decât să confirme acest lucru. :)

See you next time, cu impresiile mele de la Atelierul de Prezență și Mișcare Scenică, Partea a II-a, alături de Raluca!

Adi blog

 

Adrian Cheţan (PR Art’sCool)